Articole şi teme
Mintea bebelușului dumneavoastră: 6 la 8 luni
Între șase și opt luni, memoria bebelușului dumneavoastră se dezvoltă. Anticipează evenimente în funcție de experiența sa din trecut. Gândește înainte de a acționa. Face asocieri. Știe că această jucărie va face un sunet când o aruncă. Când vă îmbrăcați jacheta, plânge, deoarece stie că plecați. Își va aminti cum arătau lucrurile înainte, cum ar fi amplasamentul unei mobile din camera sa și va observa orice schimbare. Conștientizează timpul când vor avea loc anumite evenimente. Este posibil să meargă de-a bușilea până la ușă pentru a-și întâmpina dădaca, înainte ca aceasta să ajungă.

Conștientizarea sinelui și a altora

La această vârstă, bebelușul devine conștient de propriile mișcări și se bucură să le observe. Îi place să se privească în oglindă. Va reacționa la o fotografie cu el. De asemenea, începe să deosebească fețele familiare de cele străine.

Lucruri pentru a-i stimula mintea

Dați-i bebelușului lucruri de diverse culori, forme și mărimi, pentru a se juca cu ele și a le studia. Jucăriile cu care trebuie să facă ceva--păhărele care se bagă unele în altele sau inele stivuibile--îl vor stimula să încerce noi lucruri. Va descoperi în mod natural și își va întări noi abilități. Cu cât interacționați mai mult cu bebelușul dumneavoastră și cu jucăria lui, cu atât vor fi mai eficiente la stimularea minții sale.