Articole şi teme
Să vezi lucrurile prin ochii lor: Totul despre ce vede bebelușul
Încă din prima zi, adorabilul tău nou-născut privește spectacolul lumii. Aceasta este o parte din primele lui cunoștințe dobândite. Ceea ce vede oferă indicii importante despre lumea strălucitoare în care tocmai a ajuns.

Însă, cât de bine--și cât de mult--pot bebelușii să vadă?

La început, bebelușii nu pot vedea prea departe, astfel încât lumea din exterior este încețoșată. Pentru a vă da seama cum îi apare lumea unui nou-născut, imaginați-vă că sunteți la un film unde totul pe ecran este puțin neclar.

Puteți vedea culorile și formele, dar totul pare puțin estompat. În primele săptămâni de viață, bebelușii văd cel mai bine lucrurile de la aproximativ un pas distanță, cam aceeași distanță la care se află fața lor de fața mamei sau a tatălui când sunt luați în brațe.

În primele câteva luni de viață, bebelușii nu pot vedea mijlocul unui obiect la fel de bine cum văd marginile și întâmpină dificultăți în distingerea detaliilor. Ceea ce văd cel mai bine bebelușii sunt contrastele mari. Așadar, când admiratorul dumneavoastră cel mai înfocat vă privește insistent, el se va concentra pe ochii, conturul părului și gura dumneavoastră, deoarece există o diferență distinctă între obiect și fundalul său.

Puteți să creșteți amuzamentul vizual al bebelușului, asigurându-vă că există o mulțime de fețe la care să privească fix. Puneți poze cu fețe pe perete în apropiere de masa pentru schimbarea scutecelor, în camera copilului și pe locul din spate din mașină. Bebelușul va fi interesat de fiecare dată când schimbați aceste imagini, adorând emoția provocată de varietate. De asemenea, căutați jucării cu fețe zâmbitoare--fața zâmbitoare a jucăriei îi va aminti bebelușui de fața dumneavoastră.

De asemenea, dungile, picățelele, țesăturile cadrilate și carourile satisfac interesul bebelușului pentru lucrurile interesante de privit. Încercați să purtați o haină 'stridentă' și veți avea o reacție puternică din partea bebelușului dumneavoastră. La fel se întâmplă dacă puneți o lucrare de artă colorată și vibrantă pe perete, deasupra pătuțului bebelușului, o față de masă în carouri pe masă sau chiar să vopsiți o parte din hol doar pentru amuzamentul bebelușului. Nu numai că vă va ajuta să stimulați vederea copilului, dar și veți redecora!

Un alt mod simplu de a stimula vederea este de a atașa o oglindă de pătuț. Bebelușul nu va ști a cui imagine se reflectă până spre sfârșitul primului an, dar îi va plăcea totuși să o privească fix. Privitul obiectelor în mișcare este o altă sursă de fascinație continuă. Dacă vreți să vă entuziasmați bebelușul, vizitați un acvariu împreună și priviți cum înoată peștii viu colorați în bazine. Suspendați un carusel sau întindeți bebelușul sub un centru de activități de podea pentru a-i oferi un ospăț vizual.

Când bebelușul ajunge pe la 4-6 luni, obiectele de la distanță devin și mai uimitoare. Acum, chiar puteți avea parte de ceva distracție! Totul capătă o nouă înfățișare, de la cea mai simplă jucărie la decorul din camera bebelușului.